În fiecare dintre noi există o scânteie. Uneori arde puternic. Alteori abia mai pâlpâie sub povara fricilor, a eșecurilor, a grijilor sau a părerilor celor din jur. „Aprinde scânteia! Fă Rai din ce ai!” este o invitație de a o redescoperi și de a o transforma într-un foc care să ne lumineze drumul.
Cartea vorbește despre resursele extraordinare pe care le purtăm deja în noi și despre felul în care le putem pune în valoare. Conștientizarea, stabilirea scopurilor, acțiunea, focusarea, motivația, optimismul, disciplina și integritatea devin combustibilul care ne ajută să creștem, să ne urmăm visurile și să dăm sens propriei vieți.
Dar, pentru ca focul să ardă, uneori trebuie să îndepărtăm ceea ce îl înăbușă. Credințele limitative, frica, egoismul, aroganța, amânarea sau comoditatea sunt privite cu sinceritate, dar și cu optimism, cartea oferind perspective și strategii prin care ele pot fi depășite. Ideea este una esențială: schimbarea nu se produce doar prin ceea ce știm, ci mai ales prin ceea ce alegem să facem.
Ultima parte ne poartă către lucrurile care dau cu adevărat căldură vieții: recunoștința, echilibrul, relațiile autentice, bunătatea, fericirea și înțelepciunea. Pentru că împlinirea nu înseamnă doar să reușim, ci și să devenim oameni care, prin ceea ce sunt și ceea ce fac, îi ajută și pe ceilalți să crească.
Presărată cu experiențe personale, pilde, exemple, umor și numeroase momente de reflecție, „Aprinde scânteia! Fă Rai din ce ai!” nu își propune doar să spună CE sau CUM să facem, ci mai ales să ne ajute să descoperim acel DE CE suficient de puternic pentru a ne pune în mișcare.
Aprinde scânteia! Întețește focul! Și...fă Rai din ce ai!
Vârsta recomandată: + 14 ani
Număr de pagini: 262
Format: A5
Editura: Virgo eBooks, New York
Anul apariției: 2024
Preț: 49 ron